În ultima perioadă, nu prea am mai avut timp de respiro. Dar, nu știu cum, uite că s-au aliniat planetele ca, în weekendul 22-23 octombrie, să pot merge cu blogoltenii într-o Evadare în Dealu Mare. Degustare de vinuri la trei crame din Dealu Mare – Traseul 1 Inițial, mă gândeam să merg cu mașina, ținând cont că trenul spre și mai ales dinspre Ploiești este plin în weekend. Dar n-a mai fost nevoie – am luat autocarul, ceea ce a fost un plus pentru organizatorii Evadării în Dealu Mare. Ai la dispoziție trei trasee în care să vizitezi crame diferite din zonă și câte un autocar pentru fiecare traseu în parte. Daniel mi-a zis că a vrut să înceapă cu primul, doh! :)) Așa că am căutat autocarul cu însemnele specifice în Piața Victoriei. Am plecat cu mai bine de o oră întârziere (bilă neagră pentru organizatori). Blogoltenii ajunseseră deja în gară la Ploiești cu Softrans. Asta e! Nu era ca și cum puteam face ceva în sensul ăsta. 😀 Așa că am așteptat cuminți (eu, Raluca și Daniela Bojincă) să ajungem în gară să-i preluăm și pe ceilalți… Evadare în Dealu Mare – Domeniul Aristiței După o tură prin cramă, povești despre întregul drum de la boaba de strugure la vinul din sticlă, am ieșit din nou la lumina blândă a soarelui de octombrie. Aici, toate au început să capete sens. Pentru o astfel de primire, chiar a meritat așteptarea… Am degustat fiecare vin pe îndelete, alături de brânză, cașcaval, struguri și ceva mezeluri proaspete. Dar, de departe, vedeta mesei a fost pâinea stropită cu ulei de măsline. Așa cum am spus-o în nenumărate rânduri, pâinea proaspătă (cu ulei de măsline sau nu) a fost absolut mi-nu-na-tă! În ceea ce privește vinurile degustate, am avut două preferate: Riesling de Rhin 2019 (Dealu Mare) – pentru gust, prospețime și pentru notele de miere completate perfect de aromele fine de citrice coapte; Domeniul Aristiței Vizionare Rose (Valea Călugărească) – pentru sticla deosebită: Cum am avut la dispoziție ceva timp și pentru poze, am mers direct în vie și ne-am făcut de cap. :)) Cele trei iscoade oltenești (cum ne-a numit Daniel) și Xaara Novack, pe care vă îndemn să o urmăriți (măcar) pe Instagram. Mulțumesc, Xaara, pentru minunatele cadre! Și dacă tot mi-a ieșit în cale acest utilaj agricol atât de cool și aproape hipsteresque, am zis să nu pierd ocazia de a-mi evidenția ținuta potrivită unei truse de scule și un volan de tractor. :)) După ce m-am jucat cu căței, am admirat floricele (și… buchetele), am ascultat cântecul cocoșilor, a venit momentul să plecăm spre cea de-a doua cramă: Evadare în Dealu Mare – Dagon Clan Aici, lucrurile au început să se schimbe, nu neapărat în bine. Ce-i drept, cei de la Domeniul Aristiței au setat standarde înalte și era cam greu să fie ceva peste sau măcar la fel de bine organizat. La Dagon, am fost așteptați cu interes de gazde. În sensul că și-au dat înteresul pentru vizita noastră. Că nu a fost totul așa cum ne-am fi dorit, asta e. Nu poți mulțumi pe toată lumea. Locul a fost „pozabil”… …dar în afară de poze cu sticle de vin și cărți, nu pot spune că am reținut vreun anume soi. Deși denumirile sunt cel puțin inedite: Jar, Cleștar, Har sau Clar. Punctul de interes mi s-a părut crama ce datează de prin secolul al XVIII-lea (dacă am reținut bine): Ieșind de acolo cu un pahar de… ceva, nu pot să îl numesc vin, dar nici țuică, am exprimat totul prin aceste reacții :)) Mă rog, înțelegeți că toată treaba ține de gust. Așa cum și îngrijirea unei vițe de vie o înțelege fiecare proprietar în mod diferit. Buuuuun. Am smotocit și aici un blănos tare prietenos, apoi am purces către ultima cramă a Traseului 1 – Evadare în Dealu Mare: Crama Davino – Degustare în grup (prea) mare Recunosc că am ajuns la Davino cu așteptări mari. Auzisem de la o cunoștință că a participat la acest traseu, iar cei de la Davino sunt super profi. Pica la fix după o zi atât de plină și obositoare. Am ajuns acolo de apus și ne-am putut bucura pe lumină de câteva peisaje foarte drăguțe: După poveștile despre cramă, dotările tehnice și alte detalii despre ora culesului (3 dimineața pentru un soi de struguri albi) sau distanța dintre butucii de viță de vie, am ieșit într-un fel de terasă/pridvor. Îmi pare rău să o spun, dar nu pot minți nici măcar de dragul unor invitații viitoare: am simțit că i-am luat prin surprindere pe organizatori (deși au știut câți venim). Deși alte persoane dinaintea noastră au beneficiat de mici gustări și o degustare de vin civilizată (așezați la masă înăuntru), la noi se terminau sticlele de vin (ah! nu cred că mai avem…). Nu vă supărați, o sticlă cu apă? Ah, da! Imediat aducem. Și seara a decurs numai așa… Răcoarea se făcea din ce în ce mai simțită, foamea deja ne rodea stomacul, așa că după vreo 2-3 soiuri, nu am mai putut degusta ceva. Din păcate, nu am plecat cu un sentiment plăcut de acolo. Total nepregătiți, fără empatie pentru niște oameni care vin în vizită și pe care i-au ținut în picioare afară, în frig, la sfârșit de octombrie… Să nu mai zic că o pâine proaspătă sau niște covrigei sărați sau alune (orice!) ar fi făcut o mare diferență. Nu se face așa și punct. Ca să nu-mi fac eu sânge rău degeaba, m-am gândit că am fost noi un grup prea mare pentru cât pot ei să ducă. Dar! Dacă nu poți, nu promiți. Așa că, dacă doriți să le faceți o vizită, asigurați-vă din timp că știu despre ce este vorba și că veți primi ce scrie peste tot în descrierea evenimentului… Seară liniștită la hotel Plaisir După ce am mers la Afi Ploiești să înfulecăm, ne-am întors la hotel Plaisir, acolo unde ne-am cazat cu ocazia evadării. Dacă inițial am mers pe jos până la mall, la întoarcere am luat un Uber (sau Bolt, nu mai știu). A fost și asta o experiență. Manele, BMW, număr de DJ parcă, nu-știu-cât LUX. Viteză. Dar am ajuns cu bine. I-am mulțumit lu’ Doamne-Doamne că s-a sfârșit cu bine ziua de sâmbătă. :)) Duminică, zi cu soare, Nichita, muzee și un wok… magic A doua zi, după micul dejun, ne-am făcut ad-hoc programul: vizită la Muzeul memorial Nichita Stănescu (cel pe care l-am vizitat deja în februarie și iunie anul acesta)… …plus o raită la Muzeul Casa de târgoveț Hagi Prodan. Vom vorbi separat despre. Și pentru că întâmplarea a făcut ca, la numai 50 m de acest muzeu, să se afle un restaurant, ne-am aruncat orbește în a-l alege pentru masa de prânz. Și n-am dat greș. Mâncare delicioasă, prețuri decente, gazde primitoare. A fost o încheiere pe cinste pentru un așa weekend. Am plecat cu toți blogoltenii cu Softrans (Atenție! Să nu care cumva să aveți nevoie la toaletă duminica în gară, că este închis. 😀 Suportați până în tren…) Dar. În tren, ce să vezi, ne-bu-ni-e! Puhoi de lume, ioc aer de respirat, noroc că am apucat să urc. Ba, mai mult, locul plătit al unuia dintre bloggerii din Craiova mi-a fost cedat până la București (Mulțumesc, Iulian!). Așa am putut circula și eu mai omenește. 😀 Dar știți cum e vorba aia edithpiaf-ană? Je ne regrette rien.
The post Evadare în Dealu Mare – Degustare în grup mare appeared first on opisicaneagra.ro.
